Supa cu fasole verde, cartofi si afumatura

V-am mai spus ca am deschis oficial sezonul supelor,?iar pentru ca e frig afara si circula tot felul de viroze, o supa cu fasole verde, calda si buna, pregatita in casa, poate fi raspunsul la foarte multe cerinte. Asadar revin catre dumneavoastra cu o propunere de supa: supa cu fasole verde, cartofi si carnaciori sau afumatura!

Va dati seama ce deliciu culinar mixul de afumatura, cartofi, fasole verde, condimentate usor picant!

Supa de fasole verde

Ingrediente supa cu fasole verde:

  • 450 gr fasole verde proaspata
  • 225 gr cartofi taiati cubulete
  • 300 gr sunca taiata cubulete
  • 1 l jumatate apa rece
  • 1 morcov taiat cubulete
  • O ceapa mai maricica taiata marunt
  • 2 catei de usturoi tocat
  • 2-3 linguri smantana
  • 1 lingura ceapa verde taiata maruntel pentru décor
  • Optional carnaciori sau ceva afumatura
  • Sare si piper dupa gust

Mod de preparare supa de fasole verde:

  • Taiem cubulete fasolea verde si o punem deoparte,
  • Calim sunca pana devine crocanta, adaugam si carnaciorii sau afumatura si ii calim si pe ei, dupa care le scoatem pe toate si le punem pe un servet absorbant, sa mai degresam putin
  • Adaugam in cratita morcovii si ceapa si calim putin, cam timp de 3 minute, urmeaza usturoiul, amestecam, iar dupa usturoi, adaugam si fasolea,
  • Turnam apa rece peste legume, pana cand le acoperim, le dam in fiert si adaugam putin bacon pentru gust si continuam sa fierbem inca 30 de minute,
  • Adaugam cartofii si amestecam, mai fierbem 20 de minute pana se patrund si ei, punem sare si piper dupa gust,
  • Oprim focul,
  • Adaugam la final carnatii sau afumatura, dupa cum preferam,
  • Inainte de a servi supa, adaugam smantana si amestecam incet,
  • Servim supa cu paine prajita sau crutoane!

Pofta buna!!!