Placinta cu branza si spanac, gustoasa

Sa abordam si zona placintelor care nu sunt dulci, asadar o Placinta cu branza si spanac, pentru un aperitiv satios!

Plăcinta este in esenta, un produs culinar obtinut din foi de aluat, între care se pune o umplutură (brânză, carne, cartofi, varză, dovleac, fructe sau ciocolată) și care se coace in cuptor.

Este greu de imaginat un roman care să nu consume cu multă plăcere această delicatesă: la finalul unei mese savuroase acasă sau la un restaurant, sau chiar și in graba lângă un chiosc de placinte aflat in drumul spre serviciu sau spre casa.

Placinta este un preparat atât de prezent în viața noastra de zi cu zi, încât meseria de plăcintar / patiser exista in toata lumea, iar unele plăcintării cu tradiție au devenit puncte de atractie, inclusiv pentru turisti.

Eu o sa va propun astazi o reteta de placinta cu branza si spanac.

Placinta cu branza si spanac
Placinta cu branza si spanac

Ingrediente:

  • 300 g spanac congelat
  • o legatura de marar
  • 3 fire de ceapa verde,
  • 2 linguri ulei de masline
  • 250 g feta sau telemea (branza sarata)
  • un ou
  • un praf de piper (fara sare )
  • 1/2 pachet de foi de placinta
  • 100 unt 82% topit (se poate inlocui cu ulei de masline)

Mod de preparare placinta cu branza si spanac:

  • Cuptorul se preincalzeste la 180 grade
  • Topiti untul, iar feta o zdrobiti
  • Puneti pe foc o oala cu 2 litri de apa si putina sare. Dupa ce da in fiert puneti spanacul congelat, il dati in fiert din nou, il mai lasati 30 sec si-l strecurati
  • Tocati mararul, ceapa verde si spanacul
  • Intr-o tigaie adaugati 2 linguri de ulei de masline, si caliti spanacul impreuna cu mararul si ceapa
  • Adaugati verdeturile peste feta sfaramitata. Daca nu gasiti feta puteti folosi o branza sarata. Adaugati un ou peste aceasta compozitie si amestecati. Asezonati cu putin piper proaspat rasnit. Nu este nevoie de sare, pentru ca feta continue suficienta sare.
  • Pentru placinta pregatiti o forma rotunda de placinta. Aveti nevoie de 5 foi de placinta. Ungeti fiecare foaie cu unt topit si o asezati in forma de romb cu colturile in afara.
  • Aveti grija ca fiecare fata a foii de placinta sa fie unsa cu unt. Se poate inlocui untul cu ulei de masline, daca preferati.
  • A cincea foaie o puneti pe mijlocul vasului de placinta, turnati umplutura de branza si adunati colturile de aluat deasupra placintei. Ungeti bine cu unt!
  • Placinta se lasa la cuptor aprox. 50 min la 180 grade Celsius, sau pana ce devine rumena si crocanta, veti obtine cam 4 portii.

Va doresc pofta buna!