Tocanita de ciuperci

Mancarea pe care v-o propun astazi este una extrem de simpla, iar rezultatul este absolut delicios:Tocanita de ciuperci.

Vorbim despre inca un preparat de post, gustos si colorat, pe baza de ciuperci. Ciupercile pot fi folosite intr-o multitudine de retete de post, ele sunt o sursa nesecata de inspiratie cand vine vorba despre preparate de post gustoase si sanatoase. Mancarica pe care v-o propun astazi indeplineste toate rigorile unui preparat de post extrem de apreciat.

Tocanita de ciuperci

Ingrediente Tocanita de ciuperci:

  • 700-800 de grame de ciuperci proaspete (se pot folosi orice fel de ciuperci vă sunt pe plac: champignon, gălbiori, ciuperci brune, pleurotus etc.)
  • 2 cepe (una rosie si una alba)
  • 3-4 căței de usturoi (după cât de mari sunt și după cât de usturoiat vă place)
  • Un ardei capia
  • 50 de ml. de ulei
  • O cutie de roșii taiate cubulete (400 gr)
  • 1 legătură de pătrunjel si marar
  • sare și piper dupa gust
  • zeama de la o jumatate de lamaie si o lingurita de zahar brun

Mod de preparare tocanita de ciuperci:

  • Tocăm ceapa si zdrobim usturoiul
  • Ardeii se taie cubulete, iar ciupercile se curăță bine și se taie în sferturi sau jumătăți
  • Se încinge pe foc mediu o tigaie încăpătoare, se adaugă uleiul și apoi ceapa tocată și usturoiul zdrobit, presărându-se de la început și cu puțină sare
  • Se călește 2-3 minute, cât să înceapă să se înmoaie ceapa
  • În tigaie se adaugă ardeiul, se amestecă, se reduce focul și se călesc legumele în continuare timp de 6-7 minute
  • După ce s-a înmuiat ceapa suficient, mărim din nou focul la mediu, urmând să adăugăm imediat ciupercile. Le punem în tigaie pe toate deodată și amestecăm. Am mărit focul puțin pentru că ciupercile vor lăsa multă apă care trebuie sa se evapore cat mai repede.
  • Ciupercile au volum initial, dar il vor pierde treptat
  • După ce ciupercile și-au pierdut volumul (câteva minute din momentul în care le-am adăugat în tigaie), se adaugă roșiile si se fierbe totul împreună la foc mediu încă 10-12 minute, iar dupa rosii, se adauga zaharul.
  • În final, se asezonează tocănița de ciuperci cu sare și piper și se presară cu pătrunjelul si mararul verde tocat, se adauga si zeama de lamaie dupa gust.
  • Se servește caldă, alături de preferata mea: mamaliguta!!!!

Pofta buna!!!